W.A.S.P. 40th Anniversary World Tour 2022/2023

[DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]

Anul 2022 marchează cea de-a 40-a aniversare a uneia dintre cele mai renumite și controversate trupe de heavy metal din lume – W.A.S.P., ocazie cu care formația americană va organiza un turneu mondial, în perioada 2022-2023, cu o oprire inclusiv la București ( 17.05.2023 – Arenele Romane).

W.A.S.P.
Puține trupe din istoria Rock N ’Roll-ului au incitat vreodată la dragoste, ură sau emoție pură așa cum a făcut-o W.A.S.P. Încă de la începuturi, din perioada concertelor în micile locații din Los Angeles, California și mai târziu, în întreaga lume, când au început să le fie interzise aparițiile live, stilul unic al americanilor a provocat numeroase organizații religioase, autorități locale și chiar Senatul din Washington D.C., să se unească în efortul de a le interzice concertele și vânzarea discurilor.

Membrul fondator al trupei, liderul Blackie Lawless, a condus formația ca solist vocal și compozitor principal încă de la înființare. Stilul său unic și discursul articulat au condus formația către faima internațională, reușind să vândă milioane de discuri și să aibă nenumărate concerte sold-out pe parcursul a 4 decenii.

Alături de basistul Mike Duda și chitaristul Doug Blair, care s-au alăturat W.A.S.P. acum 26 și respectiv 18 ani și împreună cu extraordinarul baterist Aquiles Priester, Blackie Lawless va duce fanii înapoi în timp, la începuturile formației, în cadrul unui show unic și extravagant.

Conținutul website-ului rockandmore.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către Rock And More Radio sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente.